castelul corvinilor
castelul corvinilor

Castelul Corvinilor, vizitat de peste 5.000 de persoane la începutul acestui an

Castelul Corvinilor, aflat în orașul Hunedoara, începe să fie vizitat de tot mai mulți turiști. Primăria Hunedoara informează că în ianuarie 2021 numărul de vizitatori l-a depășit pe cel din luna similară a anului 2019. Astfel, luna trecută, Castelul Corvinilor a fost vizitat de 5.385 de persoane, cu 1.036 mai multe decât în ianuarie 2019.

Într-un „clasament al primelor 31 de zile din an”, ianuarie 2021 este a doua cea mai bună lună, ca număr de vizitatori, după ianuarie 2020 – când s-a înregistrat un record pentru un început de an: 7.363 de turişti.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, spune că situaţia de la Castelul Corvinilor este un rezultat firesc al eforturilor depuse în ultimii ani atât de administraţia obiectivului istoric cât şi de primărie.

Mă bucură faptul că avem, în ianuarie 2021, cu peste 1.000 de turişti mai mulţi decât în ianuarie 2019. În condiţiile în care, peste tot în lume, turismul este grav afectat de pandemia Covid 19, aş putea spune că bilanţul Castelului Corvinilor de pe ianuarie, anul acesta, este chiar mai bun decât cel din ianuarie anul trecut. Mai mult, diferenţa de încasări între ianuarie 2020 şi ianuarie 2021, este foarte mică: au fost 186.991 de lei încasaţi în primele 31 de zile ale anului trecut, respectiv 180.633 de lei în perioada similară a acestui an. Se dovedeşte astfel că s-a luat decizia corectă, anul trecut, când entităţile muzeale de la Castel au fost reunificate, astfel încât, în preţul de vizitare a Castelului să fie incluse şi „Casa Breslelor” şi expoziţia permanentă de arheologie din clădirea administrativă situată în curtea exterioară. Ne concentrăm în continuare pe buna derulare a lucrărilor de restaurare a Castelului, în cadrul proiectului cu finanţare europeană în valoare de 5 milioane de euro, dar şi pe demersuri susţinute de promovare a obiectivului istoric, cultural şi turistic”, a adăugat primarul Dan Bobouţanu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *