Cascada Bigăr, desemnată în urmă cu câțiva ani ca fiind cea mai spectaculoasă cădere de apă din lume, este mai frumoasă ca niciodată în această perioadă. Cascada, aflată în județul Caraș-Severin, în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, are un debit de apă foarte mare după ce zăpada s-a topit ca urmare a temperaturilor ridicate.
O filmare în care apare cascada Bigăr în ”haine” de iarnă a fost postat, astăzi, pe Facebook, de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
”Cascada Bigăr, unul dintre cel mai vizitate obiective turistice din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița și chiar din țară, se află în Munții Aninei, pe Valea Minișului, în Rezervația Naturală Izvorul Bigăr. În cadrul acestei rezervații se află și izvorul Bigăr, care prin vărsarea sa în râul Miniș formează Cascada Bigăr. Aceasta s-a format prin depunerea de tuf calcaros și mușchi, observându-se uniformitatea șiroaielor de apă ce se revarsă printre mușchiul depus”, a informat Romsilva.
Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Caraș – Severin, în sudul munților Aninei, cuprinzând zona carstică de pe cursul râului Nera, incluzând obiective spectaculoase, precum lacul Dracului, cascadele Bigăr, Beușnița și lacul Ochiul Beiului.
Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița are o suprafață de 37.100 de hectare, din care 29.786 de hectare păduri. Din acestea, 14.500 de hectare se află în zone de protecție strictă sau integrală, unde nu există intervenție umană.