Primăria Timișoara a făcut un pas important cu scopul de a revitaliza turnul de apă din zona Iosefin, una dintre cele mai importante atracții din oraș, dar care a fost lăsată în paragină. Astfel, reprezentanții instituției informează că a fost lansată licitația publică privind achiziția lucrărilor de reabilitare a turnului de apă, care ar urma să fie transformat în centru cultural, cu fonduri norvegiene.
„Obiectul contractului îl reprezintă realizarea unor intervenții în cadrul unei construcții industriale clasate ca și monument istoric, în vederea obținerii unor spații expoziționale și de evenimente culturale. Se urmărește punerea în valoare a construcției, prin completarea ei și integrarea unei noi funcțiuni, care să cuprindă esența primară industrială a obiectivului, convertită într-o funcțiune publică socio-culturală. Va fi valorificat întregul spațiu existent și terenul acestuia”, a transmis Primăria Timișoara.
În cadrul proiectului vor fi realizate o serie de lucrări, astfel încât turnul de apă să fie revitalizat. Printre cele mai importante se numără amenajarea unei rampe de acces către turn. De altfel, accesul în turn este tratat ca un traseu pentru observarea construcției din exterior și care poate fi folosit ca spațiu expozițional.
Interesant este și faptul că în turn vor fi create mai multe spații, printre care o cafenea conectată cu spațiul exterior, în zona de intrare, o sală de expoziții, un foaier, o sală pentru activități culturale, iar la cota 45,5 metri, un punct de belvedere.
De asemenea, se vor realiza scări interioare noi, va fi amplasat un ascensor panoramic interior, iar clădirea și spațiul exterior amenajat vor fi iluminate arhitectural.
Valoarea estimată a contractului este de aproape 1,6 milioane de euro, cu TVA inclus, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 3 august, la ora 15.00.
Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA și este implementat de Primăria Timișoara, promotor de proiect, alături de Asociația Prin Banat, partener.