Primăria Timișoara vrea să realizeze un traseu al Revoluției

Scris de Adriana Mit

Primăria Timișoara are în plan un proiect inedit dedicat Revoluției Române din 1989, care a început în capitala Banatului.

Astfel, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a anunțat că în acest an se vor face primii pași cu scopul realizării unui traseu al Revoluției. Edilul-șef speră ca acest proiect să fie finalizat până în anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană.

Lucrăm la un traseu al Revoluției, este un proiect care neapărat trebuie să fie gata până în anul 2023. Va regândi modul în care reflectăm cele întâmplate în 1989 în spațiul public în Timișoara. Vom valorifica acest traseu prin reamenajarea spațiului public acolo unde s-a întâmplat Revoluția: Piața Maria, Podul Maria, la Operă, Piața Libertății, la Prefectură, la Podul Decebal, în Parcul Poporului, și așa mai departe. Vom gândi un traseu și pentru turiști, dar și pentru timișoreni, în care evenimentele din 1989 sunt vizibile acolo„, a declarat Dominic Fritz.
Potrivit primarului Timișoarei, cel mai probabil în cadrul acestui proiect va fi reabilitată și o parte din Piața Maria. Totodată, se dorește preluarea monumentelor Revoluției din Timișoara de către municipalitate.
În cadrul acestui proiect vom putea să preluăm și monumentele Revoluției, care sunt de fapt un ansamblu de monument istoric, declarate ca monument istoric, le vom prelua în administrarea orașului și le vom reabilita„, a detaliat Dominic Fritz.

Alte articole din zona de vest

1 comentarii

Vass Lajos 27 martie 2021 - 10:08

Fotografii veșnic taie crucea de pe Catedrală,
asta e o boală (crucită) specifică fotogrqafilor??

Răspuns

Scrie un comentariu