Semne de primăvară într-un parc național din vestul țării FOTO

Scris de Adriana Mit

A venit primăvară nu doar din punct de vedere calendaristic. Și ce poate fi mai frumos în această perioadă decât o plimbare în mijlocul naturii, care revine la viață.

În cazul în care doriți să evadați pentru o zi în pădure, o variantă ar fi să cutreierați cărările din Parcul Național Domogled – Valea Cernei. În timpul drumeției, vă veți „lovi” de gingași ghiocei, care au înflorit printre covorul de frunze uscate așternut.

Parcul Național Domogled-Valea Cernei, situat în sud-vestul României, este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva. Parcul are o suprafață de peste 60.000 de hectare în județele Caraș – Severin, Mehedinți și Gorj, întinzându-se peste bazinul Cernei și munții Godeanu, Cernei, Vâlcanului și Mehedinți.

Parcul Național Domogled – Valea Cernei adăpostește 9.732,26 hectare de păduri incluse în patrimoniul mondial natural al UNESCO, peste 10% din pădurile valoroase incluse de organizația mondială la nivelul Europei.

Foto: Codruț Pîrvu

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu