Turiștii care își doresc să se bucure de aer curat, cât mai departe de aglomerația din orașe, sunt așteptați să facă drumeții în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, aflat în județul Caraș-Severin.
Printre cele mai frumoase zone naturale din acest parc se numără Valea Beiului, care a fost surprinsă, recent, într-o scurtă prezentare foto de către angajații Administrației Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.
Acest parc este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și este situat în sud-vestul țării, în județul Caraș – Severin, în sudul munților Aninei, cuprinzând zona carstică de pe cursul râului Nera.
Lacul Dracului, Cascadele Bigăr, Beușnița și Lacul Ochiul Beului sunt cele mai spectaculoase obiective din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.
Parcul are o suprafață de 37.100 de hectare, din care 29.786 de hectare păduri. Din acestea, 14.500 de hectare se află în zone de protecție strictă sau integrală, unde nu există intervenție umană.
Foto: Facebook Romsilva – Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița