Din Timișoara în Serbia cu bicicleta, dar și cu ambarcațiunile pe Bega, în acest sfârșit de săptămână

Scris de Adriana Mit

În acest sfârșit de săptămână, turiștii pot trece granița din județul Timiș în Serbia pe bicicletă, pe pista de pe malul Begăi, dar și cu ambarcațiunile proprii.

„Județean Timiș a solicitat Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara deschiderea unui punct de frontieră în fiecare ultim weekend al lunii, în perioada martie – octombrie 2024, pe lângă pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega, dar și pe apă pentru traficul cu ambarcațiuni, între Timișoara și Zrenjanin, la frontiera româno – sârbă.  Demersul CJ Timiș vine în urma succesului din anii precedenți, iar printre obiectivele generale ale acesteia se numără promovarea transportului sustenabil și dezvoltarea infrastructurii de mobilitate în zona transfrontalieră. De asemenea, se are în vedere stimularea competitivității transfrontaliere, prin creșterea standardelor infrastructurii de mobilitate și transport, cât și promovarea arealului Canalului Bega ca destinație verde, deschisă turiștilor, recunoscută internațional”, a informat Consiliul Județean Timiș.

Weekend-urile preconizate în care trecerea graniței va fi posibilă sunt următoarele: 24 – 25 – 26 mai, naval/portuar pentru ambarcațiuni și pietonal (biciclete); 01 – 02 iunie, pietonal (biciclete); 29 – 30 iunie, pietonal (biciclete); 26 – 27 – 28 iulie, naval/portuar pentru ambarcațiuni și pietonal (biciclete); 24 – 25 august, pietonal (biciclete); 20 – 21 – 22 septembrie, naval/portuar pentru ambarcațiuni și pietonal (biciclete); 28 – 29 septembrie, pietonal (biciclete); 26 – 27 octombrie, pietonal (biciclete).

Trecerea frontierei de stat se va face între orele 08.00 – 20.00, pe baza cărții de identitate.

Cei interesați să petreacă sfârșitul de săptămână la Zrenjanin pot găsi oportunități de cazare și locații de luat masa pe pagina de internet www.visitzrenjanin.com.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu