„Amintirile mă răscolesc!” Cele mai tari hituri românești, la o nouă ediție a mini-festivalului Village Vibes, lângă Timișoara

Scris de Adriana Mit

Cele mai tari hituri românești vor putea fi ascultate, sâmbătă, în cadrul unei noi ediții a mini-festivalului de muzică și socializare Village Vibes, organizat lângă Timișoara.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, începând cu ora 14.00, iar intrarea este liberă. Ca de obicei, acțiunea se va desfășura la FunShop Park Moșnița.

Sâmbătă, 12 octombrie, ne strângem la Village Vibes pentru o seară de neuitat – Nostalgia Party! Hai să retrăim împreună hiturile care ne-au unit de-a lungul anilor și să creăm noi amintiri alături de toată comunitatea Village Vibes”, transmit organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Muzica retro va fi pusă de Dj Kris White. De asemenea, publicul este așteptat cu vin fiert, hot dogs, clătite și gogoșele. Pentru prichindei vor fi pregătite ateliere de pictură, un tobogan gonflabil și se vor realiza caricaturi.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu