De vis! Milioane de ghiocei sălbatici au înflorit într-o poiană din vestul țării FOTO

Scris de Adriana Mit

Imagini parcă desprinse din povești pot fi admirate în vestul țării, în luna martie, de persoanele pasionate de natură și drumeții.

În Parcul Național Grădiștea Muncelului – Cioclovina au înflorit din nou milioane de ghiocei sălbatici. Gingașele flori de primăvară pot fi văzute într-o poiană din Munții Șureanu, în județul Hunedoara.

De altfel, aici se găsește cea mai mare poiană cu ghiocei din România, care se întinde pe o suprafață de aproximativ zece hectare.

Acest loc de vis se află pe raza comunei Orăștioara de Sus, însă turiștii care doresc să admire ghioceii sălbatici trebuie să știe că au de făcut o drumeție de aproximativ două ore, pe un drum forestier, până ajung pe Platoul Vârtoapelor.

Poiana cu ghiocei se găsește la o distanță de aproximativ zece kilometri de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia.

În cazul în care nu știți cum să ajungeți la aceste obiective, din Timișoara și din Arad se organizează frecvent excursii în natură de către Mircea Zăhan, un tânăr care promovează frumusețile din vestul țării.

Foto: Gabriel Hotea

Alte articole din zona de vest

1 comentarii

Florina 2 aprilie 2021 - 14:39

Acelasi scenariu spuerb il gasiti si in padurea de la Negrileasa jud Alba.

Răspuns

Scrie un comentariu