Pădurea Verde din Timișoara va fi mult mai accesibilă pentru iubitorii de natură și de mișcare. La sfârșitul acestei săptămâni, primarul Dominic Fritz a semnat contractul de proiectare, faza studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, pentru transformarea Pădurii Verzi în pădure-parc.
„Alei și piste pentru bicicletă care nu deranjează fauna și flora, dar și puncte de relaxare și de informare, de unde copiii vor putea învăța despre natură și biodiversitate, gândite într-un concept unitar de amenajare. Așa arată pe scurt planul nostru de a transforma Pădurea Verde în pădure parc. Răspundem la două nevoi reale ale orașului: cea de petrecere a timpului liber în zone naturale de calitate și cea de protejare și punere în valoare a naturii în context urban”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Intervențiile includ zone de odihnă și relaxare, mobilier în diverse configurații, 31 de puncte de informare, toalete ecologice, precum și amenajarea unor trasee pe o lungime de aproximativ 10,5 kilometri.
Contractul pentru proiectarea obiectivului de investiții „Amenajarea Pădurii Verzi ca pădure – parc” a fost semnat cu Terra Rosa Proiect SRL. Valoarea contractului este de 140.000 de lei, la care se adaugă TVA, iar termenul de realizare este de 245 de zile. Contractul include prestarea serviciilor de asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor pentru 24 de luni.