Zboruri din Timișoara spre Munchen și Stuttgart, începând cu luna august

Scris de Adriana Mit

Vești bune aduse de reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara. Din luna august, locuitorii din vestul țării pot zbura spre și dinspre alte două destinații din Germania. Tot din ultima lună de vară va crește și numărul curselor aeriene de legătură cu capitala țării și ar putea crește și numărul destinațiilor de vacanță cu zbor direct din Timișoara.

Aeroportul timișorean a informat, astăzi, că începând din data de 3 august, compania aeriană Lufthansa va relua operarea curselor aeriene spre și dinspre destinația München, cu o frecvență de trei zboruri pe săptămână – în zilele de luni, miercuri și vineri.

Tot de luni, 3 august, va fi reluată operarea zborurilor directe spre și dinspre destinația Stuttgart. Cursele aeriene vor fi operate de compania Eurowings și vor avea o frecvență de două zboruri pe săptămână – în zilele de luni și vineri.

Totodată, compania aeriană Blue Air va relua zborurile de pe aeroportul Timișoara spre și dinspre București, începând cu data 7 august, cu o frecvență de zece curse pe săptămână.

Sezonul estival al acestui an nu s-a încheiat, iar în a doua parte a lunii august, sunt așteptate cursele aeriene directe pe ruta Timișoara – Constanța, operate de compania aeriană Tarom, și cursele charter de vacanță spre destinația Antalya din Turcia.

Ne bucurăm să anunțăm reluarea operării unor zboruri importante atât pentru pasageri, cât și pentru aeroportul Timișoara. După cum se cunoaște, zona Stuttgart este în mod tradițional apropiată cetățenilor bănățeni, iar München este un nod aerian important, astfel încât călătorii pot pleca de pe aeroportul Timișoara spre orice colț al lumii. De asemenea, suplimentarea zborurilor către București, confirmă faptul că în ciuda situației pandemice la nivel național, capitala rămâne o destinație de interes pentru locuitorii din zona Banat. În continuare, asigurăm toți pasagerii de faptul că administrația aeroportului Timișoara este preocupată de respectarea tuturor măsurilor de prevenție împotriva răspândirii noului coronavirus și sunt în siguranță în ceea ce privește tranzitarea aeroportului, atât la plecare cât și la sosire”, a declarat directorul aeroportului timișorean, Dorel Grădinaru.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu