De ceva vreme mă pregătesc să scriu acest prim și scurt articol… și pentru început aș vrea să subliniez un aspect. Am observat că în ultima perioadă apar tot mai multe curente de gândire care mai de care, unul mult mai … ca altul…. Iar populația generală, oamenii, au o dificultate în a discerne care este cea potrivită.
Astfel, vreau să subliniez că voi prezenta un punct personal de vedere aici, fără nicio dorință de a vă convinge sau converti într-o religie sau alta.
Revenind spre subiectul articolului, l-am ales pe acesta încât cred că este unul comun pentru foarte mulți dintre noi. Cred că cu toții avem dorința de a ne fi cel puțin un pic mai bine, corect!? Țin minte, și probabil și voi aveți amintiri de genul, că încă de mici am fost învățați că trebuie să facem lucrurile astfel încât să ne fie bine, uitând principalul motiv pentru care de fapt le facem (dar vom reveni asupra acestui aspect într-un articol viitor).
Ei bine, dincolo de acest aspect, unul și mai grav îl consider că este identificarea cu acest rol, care foarte des duce la sentimentul izolării și privitul întregii lumi printr-o lentilă distorsionată.
Mi-aș dori să fie necesar să-ți spun să-ți imaginezi o lume în care cu toții (sau cel puțin marea majoritate) suntem dedicați în acțiunile noastre pentru beneficiul propriei persoane, însă este de ajuns să privim frumoasa noastră planetă.
Majoritatea dintre noi avem sentimentul izolării, avem impresia că existăm și trăim doar în pielea noastră, independenți de lume și trebuie să facem astfel ca nouă să ne fie bine… ignorându-i des pe cei din jurul nostru și realitatea. Creăm vise după care alergăm, de multe ori plini de stres, ca pe lângă viață, doar pentru ca atunci când le îndeplinim să alergăm după altele… ignorându-i des pe cei din jurul nostru și realitatea… alergăm să ne fie un pic mai bine.
Însă care-i realitatea? Realitatea este, cred eu, că acest sentiment al izolării, al independenței, este de fapt sămânța nefericirilor noastre și este o pură iluzie. Ar fi extraordinar de greu de existat fără spațiul din jurul nostru, aerul pe care îl respirăm, mâncarea pe care o mâncăm. Ar fi extraordinar de dificil să admirăm o pasăre pe cer fără pasăre sau fără un cer. Doar pentru ca să putem lua un mic dejun gustos, zeci sau sute de oameni au lucrat, iar alte sute sau mii de ființe au ajutat în mod direct sau indirect.
Însă cel mai dureros aspect al acestui sentiment de izolare îl consider pe cel al concentrării pe sine, în măsura în care uităm de faptul fundamental conform căruia restul oamenilor sunt exact la fel. Doresc să le fie un pic mai bine și pe cât posibil să evite suferința.
Uităm, sau mai bine zis ignorăm, că cel de lângă noi este posibil să fie mai stresat decât noi.
Ne înfuriem în trafic dacă cineva ne “taie” calea, fără să ne treacă prin cap motivele pentru care celălalt poate să fie grăbit. Prea bine poate fi că așa este el, însă la fel de bine poate fi o urgență medicală a unui apropiat sau poate să fie stresul nemeritat din partea locului de muncă de care are atât de mare nevoie pentru a-și întreține familia…
Sau suntem mânioși pe bătrânica din fața noastră la casa de marcat pentru că se mișcă încet, iar noi suntem în grabă la locul de muncă, în loc să o ajutăm, poate…
Există atât de multe persoane pe planeta asta care se duc zilnic la somn fără ca cineva să le fi spus măcar o vorbă bună…
Însă eu îmi doresc să fiu o persoană optimistă și cred că dacă ai citit până aici, ai realizat că dacă într-adevăr dorim să ne fie un pic mai bine, cel mai bun mod este de a gândi un pic mai bine, de a face un pic mai bine.
În final, aș dori să vă lansez o provocare. Pentru că tot mai des am observat mișcarea “o carte pe lună”, mi-a venit ideea “o faptă bună pe zi”.
Aș fi curios să știu ce fapte faceți, cum vă fac să vă simțiți… dar când vă gândiți la ele, în cele din urmă?
Pe curând!
Numai bine!
