S-a deschis în mod oficial sezonul estival pe plaja de la Ghioroc

Scris de Adriana Mit

Începând de astăzi, s-a deschis în mod oficial sezonul estival pe plaja de la lacul Ghioroc, supranumit și Litoralul Vestului, aflat în județul Arad. Vă reamintim că, recent, Ghioroc a primit titlul de stațiune de interes local, după un efort al autorităților locale de aproape patru ani.

Consiliul Județean Arad a alocat anual sume pentru investiții, începând cu 2017, peste două milioane de lei.

Am muncit mult, am făcut eforturi financiare, dar și de promovare a acestei investiții. Aproximativ 130.000 de turiști au ajuns, în anul 2019, la Ghioroc și tendința este de creștere cu 15% în fiecare an! Adaug la asta și Festivalul de vară, organizat anual de Liga Studenților de la Universitatea „Aurel Vlaicu”, care a adus la Ghioroc mii de studenți din întreaga țară. Sunt cifre concrete, care ne determină să continuăm investițiile la Ghioroc, pentru că suntem pe un drum bun! Anul acesta am cofinanțat extinderea parcării cu încă 280 de locuri. De asemenea, pe plaja Ghioroc sunt amplasate alte 13 căsuțe tip camping de categoria 3 stele, care creează 51 de noi locuri de cazare”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Consiliul Județean Arad și-a asumat, ca angajament pentru turismul arădean, să investească în zonele cu potențial ale județului.

La rândul său, primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, le-a adresat un îndemn tuturor celor care doresc să vină la Ghiroc, să se bucure de soare și plajă pe „Litoralul Vestului”, așa cum a fost botezată plaja Ghioroc la târgul de turism al României.

Dragi turiști, vă așteptăm să ne vizitați! Dumneavoastră sunteți cei care dau verdictul la ceea ce am făcut și imboldul pentru a continua! Ceea ce contează este că oamenii apreciază investițiile făcute aici de Primărie, Consiliul Județean și privați și vin pentru că este frumos. Așa cum vedeți, aproape am finalizat extinderea plajei. Am finalizat campingul, extinderea parcării și amenajarea plajei. Avem investiții private de aproape 1 milion de euro în zona lacului. Vom fi declarați ,,Stațiune Turistică” Vom continua dezvoltarea zonei în jurul lacului. Deja avem lucrări importante pe malul de est și pe malul de nord, zone unde privații doresc să dezvolte numeroase proiecte legate de turism”, a subliniat edilul comunei.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu