Parcul Național Retezat, aflat în județul Hunedoara, este nu doar locul în care pot fi admirate zeci de lacuri glaciare, ci și numeroase specii de animale și păsări.
Printre acestea se numără și 13 specii de lilieci, care s-au adăpostit în acest colț de rai din vestul țării datorită habitatelor diverse și prezenței peșterilor din Retezatul Calcaros.
Recent, în cadrul unui proiect finanțat cu bani europeni, a fost realizat un scurt documentar despre liliecii din Parcul Național Retezat, în vederea conștientizării publicului și promovării valorilor naturale aferente ariilor protejate.
„Datorită habitatelor diverse și prezenței peșterilor din Retezatul Calcaros, Parcul Național Retezat adăpostește 13 specii de lilieci. Șase specii de lilieci sunt de interes comunitar, fiind protejate la nivel european prin Directiva habitate: Liliacul cârn, liliacul mediteranean cu potcoavă, liliacul mare cu potcoavă, liliacul mic cu potcoavă, liliacul comun, liliacul comun mic. Pe perioada verii, liliecii formează colonii de naștere și creșterea puilor. Iarna, când liliecii formează colonii de hibernare, este o perioadă sensibilă din viața acestora, cel mai mic deranj punându-le viața în pericol. Toate speciile de lilieci din România sunt protejate de lege, indiferent dacă se află în interiorul sau exteriorul ariilor protejate”, sunt informațiile care se regăsesc în filmuleț.
https://www.facebook.com/RnpRomsilva/videos/2839688352798907