Morminte de incinerație descoperite de arheologi în Timiș FOTO

Scris de Adriana Mit

Noi descoperiri arheologice au fost făcute de către specialiști în județul Timiș. Muzeul Național al Banatului informează că arheologii din cadrul instituției, împreună cu specialiștii de la Direcția de Cultură Timiș, Muzeul de Istorie și Etnografie din Lugoj și Universitatea de Vest din Timișoara au descoperit două morminte de incinerație, unul cu trei vase, cel de-al doilea cu un vas, din perioada anului 1.400 î.Ch.

Vasele au fost scoase la lumină pe sit-ul arheologic, reprezentat de tumulul numit Gramurada de la Jupani, satul Susani, comuna Traian Vuia din județul Timiș. Săpătura de anul acesta, din acea zonă, a început în 6 iulie și s-a încheiat în 31 iulie. Descoperirile cele mai recente se adaugă celor din 2019, când a mai fost găsit un mormânt de incinerație cu patru vase. Informațiile obținute până acum de echipa de specialiști, prin datarea cu izotopul C14, arată că mormintele aparțin unei perioade în care Banatul era locuit de populații ce aparțineau de perioada târzie a Epocii Bronzului„, a informat Muzeul Național al Banatului.

Atât descoperirile de anul acesta cât și cele de anul trecut sunt analizate în această perioadă, procesul de restaurare a vaselor a început, urmând ca rezultatele să fie ulterior prezentate, potrivit reprezentanților instituției.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu