Inconştienţă! Un tânăr s-a urcat în şlapi pe o stâncă din Banat şi a rămas blocat

Scris de Adriana Mit

Un tânăr a dat dovadă de multă inconştienţă! Individul s-a urcat în şlapi pe o stâncă din Munţii Banatului şi a rămas blocat la o înălţime de aproximativ 20 de metri.

„Inconştienţă, teribilism, nepăsare, probabil nu vom afla vreodată… S-a întâmplat azi (n.r. duminică) pe Cheile Rudăriei. Un tânăr a urcat la aproximativ 20 metri înălţime fără niciun fel de echipament sau cunoştinţe în escaladă ori alpinism. Incapabil în a se deplasa, a apelat pentru ajutor. S-au mobilizat forţe serioase. Nu are rost să zicem aici că personalul este deseori suprasaturat/surmenat de apeluri şi intervenţii de tot felul”, a transmis Salvamont Caraş-Severin.

Reprezentanţii instituţiei le solicită turiştilor să fie prudenţi, să analizeze cu atenţie traseul ales, să aibă un echipament adecvat pentru ce urmează să facă şi să anunţe pe cineva drag despre planul pe care-l au.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu