Cheile Crivadiei, rezervația naturală spectaculoasă din vestul țării FOTO

Scris de Adriana Mit

În vestul țării se află unele dintre cele mai spectaculoase chei din România. Este vorba de Cheile Crivadiei, o rezervație naturală situată în județul Hunedoara, formată din pereți înalți și spații înguste. Peisajul de aici este unul de vis.

La aceste chei se ajunge foarte ușor de pe drumul care leagă orașele Hațeg de Petroșani. În satul Crivadia veți întâlni, pe marginea șoselei, un indicator spre Cheile Crivadiei. Puteți merge cu mașina sau pe jos pe drumul din sat aproximativ 500 de metri, iar apoi încep aceste chei unice în țara noastră.

Spectaculosul sector de chei format de pârâul Crivadia are aspectul unui canion cu trei serii de îngustări. Pereții verticali ajung la înălțimi de aproximativ 70 – 100 de metri, care formează între ei spații foarte înguste, de numai 1,5 – 2 metri. Lungimea cheilor este de aproximativ un kilometru. După primii 200 de metri, ajungeți la frumoasa Cascadă Curcubeu.

În cazul în care vă propuneți să vizitați Cheile Crivadiei, este bine de știut că nu există poteci pe care vă puteți deplasa. Așadar, parcurgerea spectaculoaselor chei se realizează prin apă, care uneori ajunge până la brâu, în funcție de precipitații.

Cheile Crivadiei reprezintă o rezervație naturală inclusă în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Rezervația are o suprafață de zece hectare, iar calcarele de aici reprezintă habitatul ideal pentru numeroase specii de plante iubitoare de căldură. În acest parc natural se găsește și Fundătura Ponorului, un loc supranumit și „Palma lui Dumnezeu”, datorită frumuseții lui.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu