Cascada Beușnița, minunea naturală din Banatul Montan asemănată cu vălul unei mirese FOTO

Scris de Adriana Mit

Unul dintre cele mai sălbatice locuri din România este Parcul Național Cheile Nerei -Beușnița. Aflat în Banatul Montan, acest parc ascunde o mulțime de minuni ale naturii, printre care Cascada Bigăr sau Lacul Ochiul Beiului.

Mai mult, în această zonă din județul Caraș-Severin poate fi admirată o cădere de apă de-a dreptul spectaculoasă. Este vorba de Cascada Beușnița, care se aseamănă cu vălul unei mirese. Cascada s-a format pe râul Beu, are o înălțime de 15 metri și este acoperită de un mușchi verde. Este ideal a fi vizitată primăvară și toamna, când căderea de apă este mai mare datorită ploilor.

La această cădere de apă se ajunge foarte ușor, în timpul unei drumeții lejere. Mai precis, mașina se lasă lângă păstrăvăria din Valea Bei, iar de acolo începeți să mergeți pe jos pe un traseu realizat pe marginea râului Beiu, pe care veți admira o mulțime de cascade micuțe. După aproximativ 30 de minute, turiștilor le încântă privirea un ochi de apă de culoare turcoaz, ca cea a unui ocean. Este Lacul Ochiul Beiului, deosebit de frumos în orice anotimp.

Dacă urmați marcajul, în alte 30 de minute veți ajunge la Cascada Beușnița, unde veți avea parte de un revelion de culori la sfârșit de toamnă. Potrivit unor legende, apele spumoase ale cascadei ar reprezenta, de fapt, voalul de mireasă al unei păstorițe care s-a îndrăgostit de fiul Beiului.

Dacă sunteți pasionați de drumeții în natură, Mircea Zăhan, un tânăr care promovează frumusețile din vestul țării, organizează excursii frecvent din Timișoara și din Arad.

 

 

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu